Dihotomiile saussuriene

Teza de bază a lingvisticii structurale este conceperea limbii ca sistem sau ca reţea de relaţii; unităţile lingvistice nu există independent de reţea, altfel spus identificăm simultan unităţile şi interrelaţiile.
“Limba este un sistem de semne în care esenţială este doar unirea sensului cu imaginea acustică şi faptul că cele două părţi ale semnului sunt psihice” (CLG: 32).

1. Limba ca sistem social se opune vorbirii (“parole”) cu caracter individual. Majoritatea lingviştilor contemporani consideră un truism faptul că sistemul limbii, exterior individului subîntinde compomportamentul lingvistic actualizat în vorbire, în activitatea discursivă. In gramatica generativ-transformaţională a lui Noam Chomsky cuplul limbă-vorbire se suprapune întrucîtva celui competenţă-performanţă (capacitatea generală de a folosi limbajul/vs/actualizarea acestei potenţialităţi într-un discurs complet).

- Limbaj - Facultate a speciei umane
- Limba - formă particulară a limbajului într-o anumită comunitate socială (repertoriul limbilor naturale)
“Limba este un produs social al facultăţii limbajului şi un ansamblu de convenţii necesare adoptate de organismul social pentru a permite exercitarea acestei facultăţi la indivizi. Luat în ansamblu, limbajul este multiform şi eteroclit”.
- Vorbire - actualizarea sistemului limbii în comportamentul comunicativ al individului ca “act individual de voinţă şi inteligenţă”

Limba ca sistem ce nu cunoaşte decît propria sa ordine este pertinent analizată prin metafora jocului de şah. O partidă de şah, afirmă Saussure este realizarea artificială a ceea ce limba ne prezintă sub o formă naturală. O stare a jocului corespunde unei stări a limbii. Valoarea pieselor depinde de poziţia lor pe eşichier aşa cum în limbă valoarea fiecărui termen depinde de opoziţia cu toţi ceilalţi termeni. Fiecare mutare pune în mişcare o singură piesă, dar poate revoluţiona ansamblul partidei, influenţînd şi piese momentan în afara jocului (CLG: 125-126).
Valoarea şi deci semnificaţia unui cuvînt este întru totul în funcţie de sistemul din care face parte cuvîntul: “Nici un sistem nu este închis perfect (serré) ca limba: închis perfect implică precizia valorilor (cea mai mică nuanţă schimbă cuvintele); multitudinea tipurilor de valori; numărul imens de termeni, al unităţilor acţionînd în cadrul sistemului; dependenţa reciprocă şi strînsă a unităţilor (a tuturor termenilor) între ele; totul este sintactic în limbă, totul este sistem” (CLG: 69). Consecinţa naturii sistematice este faptul că apariţia sau dispariţia unui element antrenează modificarea sistemului, în schimb faptul că piesele jocului sînt din lemn sau fildeş nu afectează sistemul. Doar mărimea numărului de piese ar afecta gramatica jocului. Spre deosebire de şah, unde apare intenţia de a acţiona asupra sistemului, limba nu premeditează nimic.
Limba fiind un sistem, interesează “valoarea poziţională” a obiectelor, “negativă şi diferenţială”: o figurină a jocului de şah, calul de exemplu nu are o valoare poziţională rezultînd din anumite însuşiri “naturale” (el ar putea fi foarte bine înlocuit cu un dop); valoarea se rezidă exclusiv din opoziţia între caracteristicile sale funcţionale şi caracteristicile celorlalte figuri ale jocului de şah.
Pentru a analiza valoarea sub aspect funcţional şi diferenţial, Saussure opune o piesă de cinci franci altei monezi (un dolar) sau evidenţiază lucrurile (diferite de ea) cu care poate fi schimbată (cu o asemenea monedă putem cumpăra o pîine de exemplu).

Una din ipotezele semiotice actuale este existenţa sub fiecare proces de comunicare a acestor coduri sau reguli bazate pe o anumită convenţie culturală. Studiind procesele culturale ca procese de comunicare, semiotica vizează dezvăluirea sistemelor ce subîntind procesele. “Dialectica sistem-proces ne conduce la afirmarea dialecticii cod-mesaj” (U. Eco, 1972: 30-31).
In viziunea lui Eco codurile sunt totdeauna plurale şi nu neapărat comune trimiţătorului şi receptorului (cf. L. Pirandello: “Folosind cuvintele, le daţi sensul pe care îl au pentru dumneavoastră; iar eu primindu-le le investesc cu sensul pe care îl dau eu. Am crezut că ne înţelegem, dar nu ne-am înţeles deloc”).