Semiotica

Într-o interesantă încercare de definire a imaginaţiei semnului, Roland Barthes (L'imagination du signe) distinge trei tipuri de conştiinţă: conştiinţa simbolică, verticală, care vede semnul în dimensiunea sa profundă, geologică, studiată de psihanaliză şi sociologia simbolurilor; conştiinţa paradigmatică, reprezentată de structuralism şi având drept model fonologia – “ştiinţa paradigmelor exemplare” şi conştiinţa sintagmatică, orizontală (Şcoala formaliştilor ruşi, Propp în primul rînd).
Imaginţia paradigmatică sau formală implică o atenţie deosebită acordată elementelor recurente, matricei atemporale, constantelor (miturilor, arhetipurilor), dimensiune strălucit reprezentată de antropologul francez Claude Lévi-Strauss.
Cele trei domenii prioritare de aplicare a metodei structurale vor fi: viaţa socială (relaţiile de rudenie), viaţa materială (sistemul gastronomiei), viaţa culturală (miturile). Actualizând postulatul saussurian al unei lumi structurate, sesizabile în semnificaţiile sale, Claude Lévi-Strauss opune procesul comunicării femeilor sistemului relaţiilor de rudenie, schimbul de bunuri şi servicii structurii economice, iar comunicarea mesajelor sistemului limbii.

PROCES
comunicare de femei
comunicare de bunuri şi servicii
comunicare de mesaje


SISTEM
structuri de rudenie
structuri economice
structuri lingvistice

Toate analizele sale pornesc de la opoziţia fundamentală natură/cultură cu sublinierea că tot ceea ce este universal în om ţine de natură, pe când istoricitatea aparţine culturii. “Tot ceea ce este universal în om ţine de natură, pe când ceea ce e supus unei norme ţine de cultură şi prezintă atributele relativului şi particularului” (C. Lévi-Strauss, 1949:10). Trecerea de la natură la cultură se defineşte ca aptitudiine a omului de a gândi relaţiile biologice sub formă de sisteme de opoziţii: opoziţia între bărbaţii proprietari şi femeile posedate; opoziţia în cadrul acestora între soţii sau femei dobândite şi surori, fiice sau femei cedate; opoziţie, în fine, între două tipuri de relaţii: sistemul sociologic al alianţelor şi cel biologic al rudeniei. Pentru Claude Lévi-Strauss exogamia şi limbajul au aceeaşi funcţie fundamentală: comunicarea cu celălalt.

Preluând din fonologie modelul triunghiului vocalelor (a.u.i.) sau al consoanelor (p.k.t.), Lévi-Strauss propune celebrul “triunghi culinar” în 1967 (în “L'arc” no 26) ca transformare culturală a crudului în fiert şi ca transformare naturală a crudului în putrezit:

putrezit <--- crud ---> preparat

Sistemul opoziţiilor binare se citeşte în această logică concretă astfel: preparatul şi putrezitul se opun crudului ca transformatul non transformatului. Preparatul se opune putrezitului ca transformare culturală transformării naturale. Alimentele preparate (fierte sau prăjite) sunt mai aproape de natură (friptura) sau mai aproape de cultură (fierturile); în fine, fiertul ţine de endobucătărie şi de uzajul precumpănitor familial, iar friptul de un uzaj social (rezervat invitaţilor în primul rând).