Semiotica

Faţă de “verbocentrismul” epocilor trecute, trebuie să admitem că lumea contemporană se situează în bună parte sub semnul imaginii (care domină diverse practici sociale cum ar fi publicitatea, propaganda, mass-media în general). In faţa creşterii exponenţiale a informaţiei, transmiterea cunoştinţelor recurge la codificarea iconică (diagramă, tablou, schemă, grafic etc.) capabilă să realizeze stocarea economică, sintetică, uşor lizibilă a datelor.
Şi cu aceasta ajungem la un aspect fundamental al teoriei iconismului şi anume: gradul de convenţie sau codificare a semnelor iconice. Este vorba de anumite grile perceptive (social şi cultural marcate) care orientează producerea/receptarea semnelor iconice (în cazul producerii avem de-a face cu o activitate de schematizare-eliminare a trăsăturilor non pertinente; în cazul receptării cu o identificare bazată pe cîteva trăsături pertinente). De aceea orice semn iconic, efect al codificări unei experienţe perceptive, necesită un proces de învăţare; adesea vedem într-un obiect ceea ce suntem învăţaţi să vedem.
Deşi intricarea nivelelor (indicial, iconic, simbolic) a fost deseori subliniată (C.S. Peirce, T. Sebeok, J. Lyons etc.), natura graduală a iconicităţii (C. Morris, 1946: 191, “Iconicity is a matter of degree”) nu a fost utilizată ca parametru diferenţial pentru o taxinomie a semnelor.