Semiotica

Singurul psihanalist care a reluat în ansamblu opera lui Sigmund Freud şi care l-a omagiat pentru coerenţa direcţiilor propuse şi rigoarea travaliului de observaţie este Jacques Lacan (1901-1981).
Dacă Freud a inventat psihologia, Lacan a redescoperit-o, extrăgând-o dintr-o închidere medicală şi restituindu-i dimensiunea unei gândiri. “Gongora al psihanalizei – pour vous servir” – cum se autodefinea ironic acest uimitor maestru al stilului abstract (comparat cu Hegel, Mallarmé), Jacques Lacan fascinat de modelul structural al opoziţiilor din finologie şi teoriile lui Jakobson şi Lévi-Strauss, descrie inconştientul ca limbaj.
Inconştientul cristalizează conflictul între ego (eu), supraeu şi acel haos “oală plină de emoţii care fierbe” numit de Freud Es (franceză ça).
Preluând definiţia metaforică freudiană, Lacan îl numeşte caleidoscop, cutie de scrisori, cavitate de idol balinez. Pornind de la Traumdeutung (S. Freud, Interpretarea viselor), Lacan consideră transpunerea (Enstellung la Freud) principala condiţie a prelucrării operate în vise: “este ceea ce numim împreună cu Saussure strecurarea semnificatului sub semnificant, mereu în acţiune (inconştientă) în discurs” (J. Lacan, 1966: 511). Se ştie că nesatisfacerea impulsurilor naturale conduce la refularea lor în inconştient, ceea ce prevoacă manifestări patologice: fobii, obsesii, lapsusuri, discontinuităţi de limbaj. Simptomele sunt semnificanţi a căror semnificaţie trebuie descifrată, descifrare care este de fapt sarcina psihanalistului.
Modelul lingvistic în psihanaliză e legat de teoria lui Jakobson privind metafora şi metonimia ca poli fundamentali ai limbajului. Condensarea presupune suprapunerea semnificanţilor şi generează metafore; deplasarea nu mai substituie un termen altuia, ci ia partea drept întreg, elementul drept ansamblu pe baza unei contiguităţi, adică a metonimiei (visul despre injecţia făcută pacientei Irma semnifică neliniştea lui Freud privind propriile cercetări).