Naraţiunea.Actanţi şi evenimente. Modele narative II


Modelul actanţial a fost recuperat de publicitate, comunicarea politică, juridică etc., ceea ce a contribuit la extinderea narativităţii de la ficţiune şi cotidian la medicină, istorie, discurs ştiinţific în genere. Prin intermediul acestei riguroase poziţionări sintactice mesajul publicitar de pildă va construi căutarea eroului (cowboy-ul care fumează Marlboro) generată de un destinator (supra eul unei societăţi moderne în care virilitatea este reprezentată şi de consumul de ţigări), facilitată de un adjuvant (ţigările promovate), dinamitată de un opozant (toate celelalte mărci de ţigări). Obiectul căutării este atît de cunoscut - spaţiul libertăţii şi aventurii -Far Westul, în asocierea cu ţigările Marlboro - încît acestea nu sunt sugerate decît metonimic, muzical şi grafic: Marlboro Country (pachetul de ţigări neapărînd nici un moment).
Spre deosebire de Propp, Greimas va pleca de la relaţiile între actanţi pentru a genera combinatorica acţiunii (lupte, căutări, probe, contracte etc.) “moştenind” însă dificultăţile proppiene ale decronologizării structurii narative.
Remaniind schema proppiană considerată eterogenă (funcţia “plecarea eroului” corespunde unei acţiuni, în timp ce funcţia “lipsă, prejudiciu” reprezintă o situaţie, o stare), Greimas rescrie forma canonică a povestirii atît ca relaţie între personaje -modelul actanţial-, cît şi ca succesiune de acţiuni -schema narativă-. Ultima reformulare îi permite o nouă secvenţializare în termeni de proiecţie paradigmatică sau cuplare la distanţă a funcţiilor polare:
• plecare/vs/întoarcere
• formularea interdicţiei/vs/transgresarea interdicţiei.
Trei probe fundamentale a căror articulare constituie o poveste (figurativă) completă definesc schema canonică:
• proba de calificare: eroul este înzestrat cu instrumente magice, invizibilitate, ubicuitate etc.;
• proba decisivă: subiectul realizează acţiunea (acţiunile) cu care a fost mandatat (uciderea forţelor răului, eliberarea victimelor acestora etc.);
• proba de glorificare: subiectul este recunoscut pentru ce este şi ce a făcut (Harap-Alb îl demască pe spîn, Cenuşăreasa este recunoscută ca prinţesă etc.).
Nucleul general al povestirii, performanţa eroului este simetric încadrat (în amonte şi în aval) de un contract, respectiv de validarea realizării contractului. Destinatorul care reprezintă sistemul de valori al comunităţii exercită o acţiune persuasivă asupra subiectului (îl determină să accepte contractul după ce alţi actanţi l-au refuzat sau au eşuat la proba de calificare).
Performanţa ca actualizare a programului, ca “faire” presupune competenţa (modalizată de verbele a trebui, a vrea, a şti, a putea să faci). Detectivul din romanele poliţiste trebuie să ştie să mînuiască şi armele şi inferenţele logice, să poată, adică să fie apt (fizic şi mental) să o facă (a se vedea cazul teoreticianului ineficient în praxisul real). La fel în prezentarea competenţelor într-un Curriculm Vitae (frecventă naraţiune cotidiană) apar cu necesitate cele patru componente ale competenţei:
• postulantul trebuie să fie agentul ideal pentru acel job;
• solicitantul trebuie să-şi evidenţieze motivaţia (vouloir faire);
• postulantul trebuie să-şi prezinte expertiza (savoir faire);
• şi evident disponibilităţile, puterea de muncă (pouvoir faire).
Schema narativă subîntinde cele mai diverse tipuri textuale (de la romanul poliţist la povestirea autobiografică din conversaţia psihanalitică sau interviul de angajare, de la proiectul unei întreprinderi la comunicarea publicitară etc.).
Prin componenta “sancţiune”, modelul introduce un element axiologic, care va fi preluat şi reinterpretat de cititorul - “lector in fabula”: “înainte de a se termina, povestirea trasează o linie, pe care cititorul o reia la rîndul său. Sancţiunea prefigurează judecata la care este invitat lectorul” (Kibedi Varga, 1989: 68).
În majoritatea cazurilor lectorul va evalua nu structura compoziţională a intrigii, ci valorile sale, lecţia morală indusă şi/sau dedusă.
“De fapt în ficţiune lectorii caută aserţiuni despre lume” (J. Smarr, apud Kibedi-Varga, 1989: 68).

0 comments: