Semiotica

Dacă pentru lingvistica saussuriană semnul - de natură diadică - rezultă din reuniunea semnificantului şi semnificatului, pentru lingvistica anglo-americană semnul este o entitate ternară (cf. Ogden-Richards, Peirce, Morris, Sebeok, Lyons), ale cărui componente sunt: i) semnificantul (representamen la Peirce, simbol la Ogden-Richards); ii) semnificatul (interpretant la Peirce, referinţă la Ogden-Richards) şi iii) realitatea denotată (referentul la Ogden-Richards, obiectul la Peirce).
Pentru Saussure, semnul lingvistic reuneşte un concept şi o imagine acustică, un semnificat şi un semnificant (CLG: 99) într-o asociere arbitrară, în timp ce simbolul cunoaşte un “rudiment de legătură naturală între semnificant şi semnificat” (CLG: 181); de aceea balanţa poate funcţiona ca simbol al justiţiei, iar un car nu; pentru C.S. Peirce dimpotrivă, simbolul este pur convenţional, bazat pe obicei, pe o dispoziţie sau regulă generală (C.P. 4.447). De aceea va trebui să distingem simbolul de tip saussurian care este simbolul cultural tradiţional de simbolul peircian de tip ştiinţific (simbol chimic, algebric etc.)