Semiotica

Prin analiza sincronică a limbajului se înţelege investigarea stării sistemului la un moment dat, în timp ce diacronia discută istoria, evoluţia sistemului.Distincţia între dimensiunea sincronică şi cea diacronică este metodologic esenţială (multă vreme lingviştii au analizat laolaltă eşantioane ale aceleiaşi limbi, dar situate la mare distanţă în timp).
“Lingvistica sincronică studiază limba pe axa simultaneităţilor, nu a succesivităţilor; ea ia în discuţie stări ale limbii şi se ocupă de raporturile psihologice şi logice ce reunesc termenii coexistenţi, constituind un sistem ce este perceput ca atare de aceeaşi conştiinţă colectivă” (CLG: 140). De aceea limba va fi privită ca arhivă, “ca tezaur (“trésor”) depus de practica vorbirii în subiecţii aparţinînd aceleiaşi comunităţi şî constituind un sistem gramatical existent în mod natural în fiecare creier”(CLG: 30).
Revoluţia saussuriană constă în primatul teoretic şi metodologic al sincroniei: “Aspectul sincronic primează, întrucît pentru masa vorbitorilor el este singura realitate” (CLG: 122).
Meritul lui Saussure este de a fi accentuat caracterul sistematic al limbii, transformînd conceptul de sistem dintr-o noţiune descriptivă într-un concept operator. “Limba este un sistem ai cărui termeni sunt solidari şi în care valoarea unuia nu rezultă decît din prezenţa simultană a celorlalţi (CLG: 159).