Semiotica

Globalizarea societăţii contemporane generează multiple contacte interetnice în care competenţa general-semiotică devine o condiţie sine qua non a comunicării eficiente; invers, ignorarea acestor postulate comunicative fundamentale duce la blocarea comunicării între nativi şi non nativi, a negocierilor internaţionale etc.
Cercetătorii sunt unanim de acord în a recunoaşte urgenţa adoptării perspectivei interculturale în vederea identificării rateurilor, a disfuncţiilor, a zonelor de insecuritate şi, corelativ, a optimizării comunicării, având în vedere că "Printre evenimentele cele mai importante care au marcat ultimele decenii ale secolului al XX-lea, trebuie să numărăm adevărata explozie a contactelor între popoare şi culturi" (Camilleri & Cohen Emerique in Kerbrat-Orecchioni, 1994: 12).
Discutând delicata delimitare natură/cultură în aria gestualităţii, W. La Barre (1964) trece în revistă gesturile "naturale" (râsul, plânsul), gesturile sociale (de aprobare, chemare, salut, negare) şi comportamentele motrice stilizate (balet, pantomimă) şi conchide asupra diversităţii gestuale a societăţii: pe de o parte acelaşi semnificat are numeroşi semnificanţi (supra salutul, aprobarea), pe de altă parte aceiaşi semnificanţi au semnificaţi diferiţi în culturi diferite.
În era audio-vizualului şi a asaltului iconicităţii, cunoaşterea şi utilizarea corectă a semnelor kinezice şi proxemice alături de cele verbale devine o condiţie sine qua non a comunicării eficiente, a optimizării capitalului de imagine pe care şi-l construieşte fiecare personalitate.