Semiotica

Proximitatea semnifică interacţiuni frecvente, intense, intime, iar distanţarea exprimă indiferenţă, antipatie sau deferenţă, după cum amplasarea în faţă/vs/în spate traduce opoziţia socială superior/vs/inferior sau respectul datorat vârstei sau sexului.
Aceste amplasări spaţiale sunt legate deci de afinităţi şi statute ca universalii psiho-sociologice.
Or, aceste distanţe stabilizate prin convenţiile (normele) comunităţii sunt transgresate voluntar (folosirea distanţei intime pentru un ordin tehnic dat de un director familiar cu subalternii - cf. conceptul de management baladeur din best-seller-ul Le prix de l'excellence - se bazează pe acestă apariţie a afinităţilor bazate pe proximitate; folosirea distanţei sociale în locul celei intime în cazul unui cuplu certat; agresivitatea intruziunii reporterului "impertinent" în teritoriul celui intervievat, având drept reacţie retragerea acestuia etc.) sau involuntar (metroul sau autobuzul supraaglomerat induc relaţii spaţiale intime între străini: reacţia de apărare este de imobilitate, de contractare, de adoptare a poziţiei back-to-back, iar ochii sunt fixaţi, ca şi în ascensoare, spre infinit şi nu asupra persoanelor din jur).
Comunicarea spaţială este deci influenţată de poziţia socială: la statut social egal distanţele sunt mai reduse, iar în situaţia de asimetrie socială persoana cu rang mai înalt iniţiază apropierea de subaltern; de contextul fizic (supra exemplul metroului supraaglomerat); de modelul cultural (arabii sunt mai aproape când discută decât americanii, dintre europeni, mediteraneenii se apropie mai mult de interlocutori decât nordicii etc.); de sexul participanţilor (femeile stau mai aproape unele de altele în diade sau grupuri unisex decât bărbaţii în grupuri unisex); de tematica abordată (în discutarea problemelor personale distanţa se reduce involuntar, tonul se atenuează etc.); de evaluarea interlocutorilor (distanţa creşte în cazul evaluării negative a interlocutorului sau a celui lângă care hazardul ne-a plasat).