Semiotica

Dacă s-a vorbit mult despre personalităţi apolinice şi dionisiace, introvertiţi şi extravertiţi, nu s-a subliniat îndeajuns faptul ca fiecare personalitate are şi o dominantă spaţială, o dimensiune care îi este proprie. Există indivizi care nu îşi dezvoltă distanţa publică (sunt timizi, slabi vorbitori), după cum există persoane (în special psihopaţii) care au tulburări legate de spaţiul intim şi personal (nu suportă apropierea, se simt atacaţi, suspectaţi, spionaţi).
În numeroase cazuri apare o personalizare a spaţiului, precum şi apărarea sa: obiceiurile de ocupare a spaţiului se fixează foarte repede (ne aşezăm în acelaşi loc în bancă, la birou, ne culcăm în acelaşi loc, ne instalăm în faţa televizorului în acelaşi fotoliu, aşezat în acelaşi colţ etc.) şi suntem iritaţi când acest spaţiu ne-a fost ocupat.
Într-o experienţă de utilizare a unui spaţiu limitat (aceeaşi încăpere timp de zece zile) s-a observat că după ocuparea spaţiului, subiecţii au manifestat tendinţa de a se refugia într-o cochilie, de a se izola.
"Elementele cele mai fixe au căpătat primele statut teritorial. Întâi au fost ocupate paturile, apoi locurile la masă şi după aceea scaunele"