Semiotica

Dacă unele corelaţii proxemice sunt întâmplătoare, generate de un anumit context (de pildă, un zgomot puternic sau o lumină slabă pot apropia oameni complet străini la citirea unui anunţ într-o gară, fără ca această apropiere să aibă vreo semnificaţie), există o serie de constrângeri proxemice strict codificate de gramatica comunităţii căreia îi aparţine individul. În unele culturi relaţiile spaţiale sunt dominate de opoziţia statut social superior/statut social inferior, în altele de distincţia familie/non familie sau castă/non castă (India). De aici apar serioase probleme de aculturaţie proxemică, de violare involuntară a codului proxemic, de eşecuri comunicative datorate interpretării etnocentrice a altor culturi. Hall relatează situaţia americanilor din Orient incomodaţi de "intruziunile" interlocutorilor arabi în spaţiul lor personal, ca şi disconfortul arabilor care se simt desconsideraţi, ignoraţi, respinşi ("Ce se întâmplă, miros urât, de ce vă depărtaţi de mine?"). "A atinge interlocutorii, a-ţi orienta respiraţia în direcţia lor sau a încerca să-i eviţi, a-i privi în ochi sau a deturna privirea, iată câteva exemple de comportamente proxemice perfect acceptabile într-o cultură, dar tabu în alta" (E.T. Hall, 1981: 207).
O regulă universală într-o cultură poate reprezenta o interdicţie în alta (americanii sunt socializaţi să-şi privească interlocutorii când li se adresează, chinezii sunt educaţi să nu-i privească), după cum un tabu într-o cultură nu numai că nu poate fi acceptat, dar nici măcar conceptualizat într-o altă comunitate (interdicţia de a pătrunde pe proprietatea cuiva sau de a-i folosi bunurile, regulă generală în Europa şi America de Nord este ignorată de arabi, respectiv de indienii de America). Un element de mobilier (scaunul, de pildă) fix într-o cultură poate fi non fix în alta (cazul germanului emigrant în Statele Unite ale Americii care şi-a fixat scaunul din faţa biroului provocând disconfortul vizitatorilor americani obişnuiţi să-l deplaseze conform intenţiei de comunicare). Acelaşi semnificant spaţial are lecturi diferite în culturi diferite (o uşă de birou deschisă semnifică pentru un german dezordine, iar pentru american disponibilitate de dialog; aceeaşi uşă închisă are pentru american conotaţia conspiraţie, dar pentru german semnificaţia de concentrare, atmosferă de lucru intens).
"Ca şi coordonata temporală (alternanţa muncă/odihnă, rutină/sărbătoare), dimenisunea spaţială este riguros structurată: space speaks" (P. Fabbri, 1968: 68); şi această formă de comunicare cultural determinată creează relaţia şi sensul interacţiunii sociale.